4 operaţii care te scapă de grăsime

4 operaţii care te scapă de grăsimeKilogramele în plus devin o povară după ce se pierde controlul greutăţii corporale. Atunci intervin dietele, sportul, pastilele, înfometarea în speranţa că surplusul de kilograme va fi diminuat pe termen lung. Când aceste metode nu mai funcţionează, doar chirurgul mai poate să vindece această boală. 

Doctorul Cătălin Copăescu ne menţionează că se poate pierde între 50 – 90% din excesul ponderal prin intermediul celor patru tipuri de intervenţii chirurgicale: gastric banding, bypass gastric, gastric sleeve şi diversia biliopancreatică. Aceste metode chirurgicale sunt recunoscute şi efectuate la nivel internaţional, iar la noi în ţară sunt făcute de dr Copăescu, la Delta Hospital, singurul spital acreditat ca Centru de Excelenţă în Bariatrie.

Gastric banding

Este tipul de intervenţie chirurgicală care presupune montarea unui inel gastric reglabil pentru a divide stomacul în două porţiuni. „Prima porţiune din stomac este mai mică şi vine în continuarea esofagului, iar restul stomacului va comunica cu prima porţiune printr-un canal permis de inel. Acesta are un tub de conexiune, iar la capătul lui este un dispozitiv care se fixează pe muşchi şi prin care medicul poate insera lichid în inel. Cu cât este mai strangulat stomacul, cu atât va fi mai limitata trecerea alimentelor”, explică dr Cătălin Copăescu.

Acest tip de operaţie este cel mai simplu, intervenţia durând aproximativ 40 de minute, iar pacientul îşi va reveni într-un timp scurt, va pierde kilogramele în plus dacă este motivat şi conştient că inelul poate fi păcălit de alimentele lichide, dar bogate în calorii precum înghetata, ciocolata, sucurile. Astfel, pacientul trebuie să aibă grijă în alegerea alimentelor pe care le consumă. Sunt recomandate alimentele slab calorice şi uscate, în porţii mici, 4-5 mese/zi.

Bypass gastric

Este un tip de operaţie care presupune scurtcircuitarea stomacului, îl împarte în două compartimente: unul aflat în continuarea esofagului şi un altul complet separat. Alimentele vor ocupa prima porţiune, fără a trece deloc în cealaltă parte a stomacului. Pentru a asigura tranzitul digestiv, la acest stomac format se conectează o parte din intestin. Ea va prelua alimentele pe care le înghiţim. 

Persoana care a recurs la bypass gastric mănâncă puţin, dar neselectiv, pentru că zaharurile şi grăsimile nu trec prin suprafaţa de intestin care face posibilă absorbţia lor. Senzaţia de saţietate apare foarte repede, deoarece alimentele vin în contact cu mucoasa intestinală şi de acolo pleacă nişte semnale către creier, care determină apariţia senzaţiei de saturatie. Prin intermediul acestui tip de intervenţie, se poate pierde până la 80% din excesul ponderal.

Gastric sleeve

Gastric sleeve este cea de-a treia intervenţie chirurgicală pentru obezitate şi constă în secţionarea stomacului de-a lungul său, scoţând din organism porţiunea sa laterală, adică 80% din capacitatea rezervorului gastric unde se află şi centrii foamei. „În circuitul digestiv rămâne doar un tub gastric foarte subţire şi lung, cu diametrul de 1 cm, care seamănă cu un burlan, foarte zgârcit cu alimentele pe care le permite. Senzaţia de foame se reduce şi până la 70% din excesul ponderal poate fi pierdut„, concluzionează specialistul.

Diversia biliopancreatică

Diversia biliopancreatică este mai drastică şi presupune ocolirea unei suprafeţe foarte mari de intestin de către alimente, printr-o reconectare, şi nu prin tăierea intestinului. Se lasă doar ultimii 50-100 de centimetri din intestinul subţire din cei 7-10 metri, cât are acesta, ocolindu-l, dar fără a-l tăia. Dr. Copăescu spune că „pacientul care a recurs la diversie bileopancreatică slăbeşte spectaculos, până la 90% din surplusul de greutate. Însă el trebuie să meargă la toaletă de mai multe ori pe zi, aceasta şi pentru că alimentele sunt trimise practic direct în colon şi nu apucă sa se absoarbă. Aportul alimentar nu este restricţionat”.

Efectele acestor intervenţii chirurgicale sunt spectaculoase, pacienţii urmând să piardă în greutate într-un mod echilibrat. Pierderea kilogramelor în plus se face şi prin munca susţinută a pacientului. În urma intervenţiilor, organismul trebuie să îşi găsească un echilibru alimentar, iar pacienţii vor resimţi o îmbunătăţire a respiraţiei, inima, ficatul, vasele de sange se eliberează de invazia grăsimii, tensiunea arterială se reglează, iar calitatea vieţii creşte.
Slim&Fit.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s